ucshiva`s blog

Şi, probabil, deja v-aţi plictisit toţi de ea. De chestia hidoasă, ce are ca slujbaşi persoane nu neaparat hidoase din start, ci transformate astfel doar după ce-şi predau materia, care nu este neaparat hidoasă din start, ci transformată astfel doar după ce se urmează negreşit firul programei. Care programă chiar este hidoasă.

Şi măcar de-ar fi doar atat, dar ei nu … Mi-au cam retezat şi una dintre foarte puţinele metode prin care mă mai puteam apăra. (Întrucât la mine-n cap eu-eroul iar şcoala-duşmanul, cuvântul “apăra” nu este deloc exagerat întrebuinţat. Şi nici când spun “evadat“, în loc de “plecat” sunt convins că nu-i greşit). Să revenim. Cu motivul. Treiji de mii pe absenţă. Decizie crâncenă, decizie crudă, decizie demonică, decizie luată la nivel de clasă, în cadrul şedinţei cu părinţii, unde pentru “da” s-au observat fix 26 de mâini zgubilitice fluturând la înălţime, iar pentru “nu“, atâtea mâini încat le poţi număra pe degetele unei mâini drepte a unui barbat ciung de 3 degete la braţul drept. Mama şi mama colegului de bancă, cine altcineva să nu fie de acord ?

Deja văd cum de Crăciun, cadoul din partea clasei va fi cumpărat pe banii mei, cum din banii mei se va cumpăra mobilier pentru clasă, cum din banii mei se va pune aer condiţionat, cum din banii mei se vor schimba jaluzelele alea jegoase, pline de muci, cum din banii mei se va amenaja o fântână arteziană în curtea şcolii şi cum … STOP ! Înfiorător, nu ? Aşa mi-am imaginat şi eu la început, până când mi-a picat cea mai mare fisă văzută vreodată. Roşie, cu coarne de drac şi care mi-a vorbit pe un ton calm şi plăcut: hei, o scutire pe o perioadă mulţumitoare, a ajuns la doar 5 lei. Deci p-asta am rezolvat-o.

Şi de parcă nu mi-ar fi dat destulă bătaie de cap ăştia cu şcoală-absenţe-plata lor, astăzi, în timp ce-mi ascultam mp3-urile, precum un inofensif internaut, mă trezesc cu una sub centură. Lovitură, lovitură, de unde Eve ?! Cum spuneam, o lovitură sub centură, de la Winamp. Winamp fulgerelul, îl ştiţi. Sigur pe el şi cu mult tupeu, îmi deschide un dreptunghi şi cică:

Mă, ai dracului hoţi ! Din toată lumea, în general, şi din toată România, în special, mă găsiră pe mine bun de plată. Şi ia de ghiceşte acum pe ce melodie m-au prins ! Pe draga de  ”Something in the air” a lui Bowie, că dacă se luau de mine când eram pe “trilogia căcatului” a unchiului Mărgineanu, era simplu: o ştergeam şi la revedere. Dar aşa, nu m-a lăsat inima şi-ţi dau două încercări să nimereşti numele torrentului de pe care am luat-o din nou şi am înlocuit-o cu cealaltă. Deja sunt la a doua chestie rezolvată. :>

Am o leapşa puturoasă de la Floyd. Floyd elefantul. Cică sunt dator să spun care este cea mai a dracului frică a mea. M-am gândit, m-am răzgândit, m-am apucat să scriu, am şters, m-am gândit iar şi am ajuns la concluzia că cea mai mare frică a mea în momentul de faţă şi pe termen scurt este să nu se fi mutat aia cu scutirile, de care vă vorbeam mai sus. Sau să fi ridicat preţul. Dar nu, cea mai mare frică rămâne cu mutatul, nu cu preţul. Mamă, mamă, cum era ?! Mobilier ? Jaluzele ? Aer condiţionat ? Fântână ?! Aaaaaargh !!! Tocmai am rezolvat-o pe a treia.

(apropo, azvârl leapşa mai departe la Mihaela şi Dheo, ca să nu zice lumea că nu este eu sociabilă)

Ultima n-o mai rezolv eu. De aci şi exceptia de 25%. P-asta o rezolvă Primăria (cu P mare, bineînteles), deci acum e momentul să lăsaţi totul şi să vă concentraţi atenţia aici. Şi să vă ţineţi bine, desigur.

Locuiesc în Găeşti. Oraş natal, de altfel. Mic, mic, mic, mic de tot şi plictisitor de tot. Aici nu se întâmplă foarte multe ieşite din comun, mă dar când se întâmplă, te trăzneşte, nu alta. Astfel că, în urmă cu 2-3-4 săptămâni au început să moară câinii. A ajuns ProTV-ul, chestii, nebunii, mă rog, nu asta contează. Uitaţi-va la iutubu de mai jos şi fiţi atenţi la ce zice miliţianul ăla (la minutul 1:17), când îl întreabă reporterul ce l-a pus Primăria să facă. Mare atenţie că vorbeşte codat. Tocmai de asta am să vă scriu eu în ambele variante:

1) Materialul brut :
-Aţi venit să paziţi aici ?
- Dia.
- Ce ordine vi s-au dat, ce vi s-a spus să faceţi ?
- Shă păzezc aţel câlnat zi în cazul în cale nu mai mălâncă alte animale, sa nu atingă oamelii.

2) Translatarea:
- Aţi venit să păziţi aici ?
- Da.
- Ce ordine vi s-au dat, ce vi s-a spus să faceţi ?
- Să păzesc acel cârnat şi în cazul în care nu mai mănâncă alte animale, să nu atingă oamenii.

Şi acum, analizând a doua parte, 2, 3, şi ! Ce-a facut, ma ? =))))))
L-a trimis pe speriatul ăla ca să ce ?! Să păzească bine cârnatul ? Şi în caz ca nu mai mănâncă alte animale de frica lui, să aibă grijă de copiii care merg cu botul pe jos, deplasându-se cu ajutorul limbii, să nu se atingă de el ?! Cică da. Forzza Găeşti !

“Am banii puşi departe, ca să vă-ngrop; mă puneţi la perete, sunteţi …” şi, mă rog, mai urmau nişte versuri marca Ombladon care, bineînţeles, n-au nicio legătură cu articolul, însă erau continuarea titlului. Oricum doar cei care ştiu despre ce e vorba înţeleg, restul doar înjurându-mă cu spor şi de drag.

Nu, n-am abandonat, doar că îi vară, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun. Afară e lume multă la fustă scurtă, proaste grămadă, biliardul mă unge, tenisul mă întărâtă, iar când sunt pe bicicletă aproape că … brrrr, nici n-am cuvinte. Fiecare mă împacă în vreun fel, pe sistemul “văcuţa dă lăptic, găina ouşor, numai blogul nu se-ncadrează-n decor“.

Şi, cu toate astea, cam ce mai fac, aşa, în mare ? Păi, vă spun de la o margine că viaţa-i cruntă la etajul trei, pe partea cu soarele, într-o cameră de 3 pe 4, cu doi pereţi în exterior. Da mă, fără aer condiţionat, de unde la naiba, în puii mei?! Şi poate că, dacă v-aş spune că am un ventilator amărât, aţi crede că deja cer prea mult, nu ? Ei, uite-aşa se avântă cititorul de blog să-şi dea cu părerea. M-aţi aşteptat să vă spun cum, în BIOS-ul meu scrie clar că în momentul în care temperatura la nu mai ştiu ce mama naibii dracului piesă ajunge la 85 de grade Celsius, calculatorul se resetează automat, evitând astfel prăjirea ? Temperatură pe care, desigur, bătrânul meu o atingea în mai puţin de 5 minute de la start. Până am decis eu că viaţa mea e pe locul doi şi că merită pe deplin să renunţ la orice pentru el. Astfel că …

La fel de tare bănuiesc că vă interesează şi faptul că eu mi-am luat chitară. După o noapte zbuciumată la Punkz, plină de oţet şi muştar în Cola, din care sticlă de Cola, prostul aici de faţă a băut, şi după multe ore de zdrăngăneală la chitara (cu 4 coarde) a gazdei, decis-am că n-ar strica să am şi eu un obiect de gen pe acasă. După trei zile eram în Muzica, în căutare de instrument. Abia dupa achiziţionare am început eu să-mi dau seama că nu sunt născut învăţat şi că-i nevoie de muncă şi nervi. Măcar am aflat răspunsul la “De ce plâng chitarele” a lui O-Zone. Că încearcă Ucshiva să înveţe să cânte la ele, baga-ne-am picioarele, de aia plâng.

Cu tunsul v-am zis-o ? Parcă nu. După clasa a opta, perioadă în care purtam părul prins în coadă, imediat ce-am intrat în vacanţa de vară, m-am tuns. În timpul şcolii mai toţi profesorii se legau în vreun fel sau altul de părul meu, ba chiar de câteva ori am fost dus la director şi ameninţat cu exmatricularea în cazul în care nu mă voi tunde. Nu m-am tuns atunci. M-am păstrat pentru vacanţă. Şi, desigur, nici exmatriculat n-am fost.

După clasa a noua, perioadă în care aveam părul ceva mai scurt, dar, în orice caz, destul de voluminos, imediat ce-am intrat în vacanţa de vară m-am tuns. În timpul şcolii erau profii cu gura pe mine mai ceva decât în timpul clasei a opta, deşi atunci îl aveam şi mai mare. Ba chiar am rămas pe primul semestru la limba latină pe motivul ăsta. Şi eu eram bâtă la respectiva materie, dar din punctul ăsta de vedere, eram în aceeaşi situaţie jumate de clasă, numai că, din cauza părului, în momentul în care eu aveam deja un 8 (din 3 note, bineînţeles), celorlalţi colegi (dar absolut tuturor) abia li se punea prima notă pe ascultare. Cu toate astea nu m-am tuns atunci. M-am păstrat pentru vară.

De ce-am mai povestit toate astea ? Ah, da, să vă demonstrez cât de mândru sunt eu când ma iau la harţă cu profesorii şi, fireşte, pentru că nu puteam pune fară text poza următoare, care, atenţie, poate stopa copiii din crestere din momentul vizualizării.

… şi da, aşa ies eu în poze, când fac pe seriosul.

A, şi să nu uit, când am avut drum spre Himalaya, magazinul ăla cu gamă largă de articole pentru munte, în general, mi-am luat un termos de culoarea geloziei (cică !), pe care se află un mândru desen făcut cu o măiestrie ieşită din comun(ă). Mâna la ochi copiilor de pana în 18, atenţie, atenţie, 3 … 2 … 1 … un scroll mai jos şiiiiiiiiiii………

Mâine zbor la mare. Pentru 10 zile. Orice s-ar întâmpla, absolut nimic nu poate amâna plecarea. Poa’ să deraieze trenul, poa’ să se anunţe lapoviţa şi ninsoare, poa’ să recunoască Nastase că e poponar; tot plec. Am aşteptat momentul încă de când m-am întors anul trecut din Costineşti, aşa că-s tare înverşunat. Vin pe 24 sau 25, aşa că, băi ăsta, care te ştii tu cu ziua de naştere pe 24, dacă nu ajung la aniversare voiam să-ti spun că … am scăpat de dat banii pe cadou, băăăăăăă, ce credeai ? Na, na, na, na, na, na.

Articol scris din cauza lui Floyd, care a zis că dacă nu găseşte ceva nou aci, până se întoarce din Ungaria, mă barbarizează. Şi eu … de frică … scrisei, dracu’.

Întrucât buzunaru-mi oropsit şi veşnic flămând nu mi-a permis mai mult de două zile pline de mici, Cola, limonade, feresh portocale, muzică şi lume bună, am fost prezent la faţa locului, în consecinţă, doar în zilele 1 şi 3. Şi asta cu eforturi considerabile, ce mi-au solicitat măiestria milogistică într-un ritm foarte intens, atât în faţa celor ce, chipurile, mi-ar fi părinţi, cât şi în faţa celei care, de fiecare dată mă întâmpină cu “atunci când erai mic te ştergeam la cur, iar acum mai treci pe la mine doar când ai nevoie de bani” - mamaie, bineînţeles.

În prima zi m-am dus ca Moflea, total neinteresat de ceea ce avea să se cânte, stând mai mult printre celelalte nebunii de pe margine (drăciile alea de trăgeai pe nas, Digital Funfair, CLICK NET Screaming Van etc). Făcutărăm chiar şi o poză. Reprezentativă, de altfel. Şi daaaaa, ştiu că am ieşit cu tot capul; a fost intenţionat. Dăăăăăăă !

Era să uit şi bine că nu am uitat, totuşi, căci mare păcat aş fi făcut. Tot în cea dintâi zi, am fost să-mi spăl porcul. Aha, aha, cei de la AXE, beneficiind de fonduri şi de o intuiţie precară, au preconizat că anumite persoane se vor afişa la ilustrul festival alături de cele mai drăgălaşe animăluţe - porcii. Şi-au făcut spălătorie. Pentru ei, mânca-i-ar tata.

Cu mari eforturi şi prin muncă eroică de convingere, am reuşit să-l fac şi pe-al meu (porc) să se lase pe mainile lăptăreselor spălătoreselor. Foarte greu, căci de, ştiţi şi voi cât de tare-s certaţi ăştia cu apa. În orice caz, bine c-am făcut-o şi pe asta. 3 ani am scăpat de-o grijă.

A treia zi, am început-o direct cu Jhivago. Când am ajuns, tocmai trecea pe Spune-mi, după care a venit Simina, cântat-au Zboară, pe urma Scrisoare de departe şi aş mai putea încerca să continui, dar din teama de a nu le încurca ordinea, mă opresc. Am stat şi la Sunrise Avenue, sperând că vor cânta repede Fairytale Gone Bad, că să pot să revin imediat la treburile mele, şi ghiciţi ce : p-asta au cântat-o ultima. Am stat să ascult o oră muzica lor, cântată live, dar în stilul muci, pentru o singură melodie.

Am descoperit că-mi place Roisin Murphy, deşi am prins-o doar cu ultimele trei melodii (pişa-m-aş pe Sunrise, că din vina lor am ratat-o), iar pe final, la Nelly Furtado, i-am suflat în ceafă lui Moga şi Iuliei Vântur. Care, apropo, amândoi sunt mai mici decât la tv, iar Vântur e chiar bună.

Altceva, ce să vă mai zic ? Mi-a plăcut că mi-au dat două tricouri 100% bumbac, albe, cu B’EstFest, numai bune de jucat tenis, respectiv transpirat în ele, mi-a plăcut că mi-au dat un batic de pus pe cap cu Metropotam şi mi-a mai plăcut sistemul lor de identificare a celui ce a ieşit afară, dar a plătit bilet. Aidoma stampilei pe care ţi-o pune la discotecă, aici iţi dădeau brăţări, pe care, cică, nu le puteai da jos. Dar Floyd n-avea probleme. Le scotea ca pe elastice. Mi-a ieşit şi mie cu cea din ziua a treia.

Atât !