Constat cu uriasă uimire că ăla care-a spus că în absolut fiecare zi faci ceva nou, ceva diferit faţă de tot ceea ce ai făcut în tot restul zilelor tale, chiar dacă de cele mai multe ori nu realizezi asta, nu era deloc în stare de ebrietate când a formulat drăcovenia asta. Deloc, deloc.

Adică uite, eu, spre exemplu, până astăzi nu am mai predat în viaţa mea nicio lucrare goală puşcă. În sensul în care tot mai scriam numărul colegului ( ), tot mai copiam ceva ( ), tot mai inventam ori aberam ceva ( ), însă astăzi a fost o zi al dracului de tristă ( ). Atât pentru pix, cât şi pentru conştiinţa mea, care se zbate în chinuri întrucât nu a putut face mândru copacul ce şi-a dat viaţa pentru a-mi oferi mie hârtia lui, care hârtie a stat peste 40 de minute pe bancă, tolănită pe spate, cu burta la tavan, parcă rugându-mă s-o gâdil puţin cu bila aia minusculă din vârful pixului. Şi-am gadilat-o puţintel, totuşi, vreo 8 rânduri, exact cam cat mi-a trebuit să scriu numele, clasa, numărul, titlul şi, bineînţeles, cum este perfect normal, am încheiat cu cerinţa.

Şi nu :
- chiar nu ai ce să aberezi când îţi dă într-un test la latină să conjugi nişte verbe la nişte moduri, la nişte timpuri, la nişte persoane, la nişte genuri.
- chiar nu ai de ce să te chinui să-ţi faci copiuţe, folosindu-te de cele mai ingenioase metode, când tu habar nu ai cum şi ce să copiezi la materia respectivă, decât dacă ţi se dă mură în gură, eventual să ţi se dicteze pe litere.

LE: Acum trebuie să-mi rup creierii gândindu-mă la ce Drumnezeu să-i spun săracii femei, când m-o întreba cum e posibil să … pfoai, nici nu vreau sa mă mai gândesc .

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Totul a început dur. Adicătelea înainte de plecare m-am dus frumos la ghişeul de bilete pentru tren (nb: când eşti cu cercetaşii iei bilet,  nu te duci cu naşu’, că pici de porc), prezentându-mă cu un carnet de elev, cu care am mers de mai multe ori, despre care ştiam că este vizat şi care carnet era al altuia, bineînţeles. Numai că, peste câteva secunde aveam să aud : “carnetul trebuie reştampilat pe anul curent“, vorbe care s-au soldat cu negru în faţa ochilor (mei ). Asta nu putea să însemne decât un singur lucru: după ce că nu am mers cu naşul, acum trebuia să mai plătesc şi biletul întreg. Mă gândeam să renunţ şi să mă întorc acasă, dar până la urma, cu durere în suflet am mai scos 30 de mii şi am plătit biletul întreg.

Ajuns la destinaţie, după ceremonia de deschidere am participat la nişte jocuri care, deşi cereau zbenguială şi erau oarecum agresive, nu mi-au afectat în vreun fel mergătoarele (aka încălţămintea) şi nişte dansuri care, pe cât păreau de finuţe, pe atât de albuţi (din negruţi) mi-au făcut adidaşii.

Pe urmă au venit nişte şmecheraşi dintr-ăştia de la capitală care ne-au învăţat cum se face un stencil, de la care am reţinut doar că dacă mâzgăleşti Casa Poporului faci direct puşcărie şi că pentru un vagon de metrou, amenda e relativ mică. Au făcut şi nişte demonstraţii pe carton, dintre care am pozat două şi am întins-o la magazin, că se mânca maţ pe maţ ( ).

Între timp s-au afişat şi listele cu membri fiecărei patrule şi cu ora la care aveau să plece pe traseu ziua următoare. Dau din coate, îmi fac loc prin mulţimea din faţa panoului, ajung în prima linie şi … mă numescIVAŞCU (ANDREI) VIOREL. Adică primul, din prima patrulă, de pe prima foaie. Adică sunt cu ăia care pleacă primii. Adică ăia care dorm cel mai puţin. Adică încă o dovadă ca numai mie mi se întâmplă. A se vedea:

Situaţia mi-era clară: într-o sală de sport, unde stau în saci de dormit mai mult de 100 de persoane, una mai panaramă ca alta; chiar n-ai cum să te culci prea devreme. M-am conformat, deci. Am aşteptat să se dea stingerea, am scos pistolul cu apă pregătit de acasă şi am început. Tzuşti! Tzuşti ! Imaginaţi-vă doar cat am putut să râd când mi-am udat o colega de patrulă, Lili (care cică-mi citeşte blogul ), după care ea s-a uitat în sus şi, stergandu-şi cu mâinile stropii de pe faţă, a zis că pe locul ei plouă ( ). Uite, din nou mă oftic că nu pot sa fac mare lucru prin cuvinte, să vă fac şi pe voi să râdeţi cu lacrimi şi să simţiţi că vă plesneşte stomacul. ( ).

A doua zi, după ce m-am umflat de somn de la 5 la 7 (când s-a dat trezirea cu goarna, aşa, ca să ştiţi ), am plecat pe traseu primii, conform programului, la 8. Ca să povestesc ce-am făcut 10 ore, cât a durat traseul, ar trebui să mai stau 2-3 ore şi să scriu continuu. Dar mi-e silă. Vă zic în mare. A fost orientare după hartă, orientare după busolă, recunoaşterea diferitelor plante de la Gradina Botanică, recunoaşterea şi refacerea unor noduri, completarea unei poveşti în care noi eram nişte personaje din viitor şi multe alte ghiduşii dintr-astea. Ca punctaj, n-am obţinut decât locul 9, dar în condiţiile în care eu, rupt fiind, n-am făcut decât să dau din picioare şi să car rucsacul cu haine, mâncare + nişte foi, nu mă vait.

Când ne-am întors, alta-n curu’ babii. Urma proba de Karaoke, unde fiecare patrulă trebuia să cânte 3 melodii, la alegere. Prima dată am încercat să mă prefac că mi-e rău şi m-am băgat în sacul de dormit, dar canci. M-a târât Lala, o altă colegă de patrulă, de lângă poartă, până în centru sălii de sport, cu tot cu sacul de dormit. Am zbunghit-o eu până la urmă în curtea şcolii, şi stând pe o bancă la întuneric nu m-au mai gasit şi au cântat şi fară. ( )

A treia zi a fost aia cu întorsul acasă; n-o mai povestesc.
Vă spun decât că m-am întors cu naşul ! ( )

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Motive precum “sunt de la ţară, pierd maşina” au fost puse de nenumarate ori la bătaie, în încercarea de a-l convinge pe profesor că trebuie să ne dea drumul CHIAR ACUM, însă de la un timp nu prea mai merge, pe semne că bătrânul a mirosit ceva. ( )

Mă uit prin clasă, aşa imbufnat cum eram, şi văd o colegă ce plânge. Probleme cu iubitul, gelozii, chestii, nebunii; nu ştiu, nu mă pasionează subiectul. Cert e c-o văd plângând. Atunci mi se năzare ideea şi, aplecându-mă mai spre marginea băncii, întrucât ea stătea pe celălalt rând, mai în şoaptă, ca sa n-audă animalu’, îi zic:

- Corino !
- Ce e ? (asta cu lacrimi în ochi)
- Spune-i şi tu lu’ profu că plângi pentru că pierzi maşina şi că aşa ţi s-a întâmplat şi data trecută când nu a vrut să ne dea drumul, crezând că-l minţim !
- Eh, hai ma Vio lasă-mă, că nu-mi arde …

Bineînţeles că abia dup-aia mi-am dat seama că fata aia plângea c-o necăjea ceva anume.

Ş-acum, unde eşti mă, tu ăla care-mi ziceai că “şcoala înnobilează sufletul“, când eu tot bălăcăream îndârjit că şcoala mai mult te transformă în monstru ? ( )

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Adicătelea mai un ochi peste mailuri, mai un ochi pe hi5, pentru a vedea ce piz fete mi-au mai vizitat profilul ( ), mai un ochi pe colo, mai un ochi pe dincolo şi, nu în ultimul rând, un ochi mare pe Google, căutându-mă pe mine. Asta înseamnă ca dau search după numele meu - explicaţie oferită cu scopul dumeririi celor cu capul mai geu. ( )

Eh, şi de curând am scris eu acolo, în văgăuna aia unde cică se scrie, u-c-s-j-backspace-h-i-v-a, după care am finalizat cu enter, iar în faza imediat următoare mi-au picat ochii în gură :

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Hai că n-aveţi cum să n-o ştiţi. Legea aia, de sus pusă, ce interzice magazinelor care se află în zona unităţilor de (cică) învăţământ, pe o rază de 50 de m, să vândă produse care depăşesc o anumită cantitate de calorii, glucide, lipide, morţi, răniţi. Într-un cuvânt, tăiete de la orice suc acidulat, orice chips, orice Naty, orice Viva şi cam orice se mănâncă la şcoală, în gerenal ( ). Pe mine mă doare-ntre pulpe, că oricum nu mâncam drăcii din astea, dar mă trăsneşte râsul când îi văd p-ai mai tari fani Cola, Chio şi ketchup + maioneză cum duc acum frumos linguriţa de iaurt la gură. Sau cum decojesc banana. Ori portocala. E râs, mă ! ( )

S-a conceput şi o întrebare retorică pe acest motiv, pe care colega a terminat-o cu semnul exclamării, dar va asigur că în adâncul sufletul ei şi-ar fi dorit să adauge şi un semn de întrebare, măcar. ( ) Şi totuşi, pentru cei ce-şi înţeleg doar propriul scris - Aşa ceva nu este posibil ! Mi-e foame ! Cum pot să trăiesc cu apă plată şi banane ! - ignorăm restul, că-i banal; grevă vrem toţi  încă din clasa a treia, dar îngălaţii aştia n-s deloc flexibili în decizii, când vine vorba de următorii şoimi ai patriei. ( )

ştiaţi că dacă daţi click se măreşte, nu ?! ( )

Am un sfat ( )… mă, dar am un sfat… unul cu cele mai bune intenţii dintre cele mai bune intenţii care au existat vreodată. Să nu vă puie Răul (a se citi “dracu”), cât timp trăiţi pe acest Pământ, să încercaţi pasta de dinţi Sensodyne. Doamne Dumnezeule, e oribilă.

Am avut plăcerea de a o vomita încă din prima seară de când a apărut pe raftul cu tuburi de toate felurile, din baie. Căci cum mă duc eu la spălare de dinţi, precum la tăiere de cap, cu privirea-n pământ şi luând toate cele doua obiecte necesare spălării, mai mult din reflex, nu am apucat sa observ tubul ăsta de Sensodyne. Dacă-l vedeam, aşa roz cum era el, poate mă opream, în pana mea. Dar nu; am apucat să pun pasta pe periuţă şi s-o bag p-asta din urmă-n gură (ioi, ce joc de cuvinte ).

Şi de aici a început show-ul. Îmi amintesc şi acum căcatul ăla de senzaţie ( ). Gâtlejul mi s-a încordat şi amigdalele s-au lipit de partea de jos grabnic, ca reacţie de autoapărare. Apoi bineînţeles c-am scuipat imediat tot, eu având impresia că în loc de pasta de dinţi, am pus pe periuţă vreo cremă de-a mamei, astfel justificându-se nemaipomenitul gust. Dar nu frăţioare, aia chiar era pastă de dinţi. Chiar era cea mai proastă pasta de dinţi.

Acum s-a luat, dar aş fi vrut să vă arăt cum, după trei zile de spălat cu aceiaşi periută (alta pastă, bineînţeles), perii ăia ai ei încă (mai) erau roz, de când am apucat să pun Sensodyne pe ea. Grr, grr, groaznic ! ( )

Mă, doar mie mi se pare cel puţin bizară alăturarea articolului de mai sus, cu poza Ilincăi Vandici ?

Respectiv alătutarea articolul în care se vorbeşte de hemoroizi cu poza Ilincăi Vandici ?
Sau alăturarea structurii “confort fără unguente” cu poza Ilincăi Vandici ?
Sau a structurii “dureri, mâncărimi şi chiar sângerări în zona rectului” cu poza Ilincăi Vandici ?

Eu cred că asta spune multe ! ( ).

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

ştiu că par calm,

dar, de fapt, exact în momentul ăla,

mii de monştri aflaţi în nucleul cerebelului

plănuiau asasinate crâncene

Am o … o întrebare. Statusurile alea, pe care şi le mai pune lumea din când în când la sărăcia aia de mess păgân, care când vrea merge, când nu - pică ( ), cu “On the Phone“, sunt pe bune ? Adică respectivii proprietari de user şi parolă atunci chiar vorbesc la telefon ( ) ? Şi dacă da, cum fac ? Întâi răspund la telefon, după care merg la calculator şi cu una din cele doua mâini setează statusul, sau întâi setează statusul, iar apoi merg să răspundă la telefon pentru a mai scurta din delay-ul apel-status ( ) ?

Şi fac asta absolut de fiecare dată când le sună telefonul ? ( )
Şi după ce termină de vorbit îl schimbă la loc ?

Întreb şi eu, că văd lume de 10x mai plictisită decât mine. ( )

Şi totuşi, s-ar putea să nu fie mai plictisită decat mine, în condiţiile în care mine a dormit acum câteva seri în sacul de dormit, care a stat deasupra izoprenului, care izopren a stat deasupra … parchetului din dormitor ( ). În mod normal şi de obicei, dorm într-o rabla de pat, chinuit. Eu chinuit; nu patul, să ne înţelegem ( ). Presupun că aş putea dormi mai bine pe o blană care să aibă unghiuri de 30 de grade din 5 în 5 cm ( ) , dar ai mei “nu şi nu! patul e bun!” ( ). Ăsta a fost motivul, deci.

Cât despre somn, ce pot spune ?! Se doarme bine, numai că eu întâmpin nişte probleme în a sta nemiscat într-un loc aşa de strâmt. Nu ştiu cum îi spune, nu-i claustrofobie; aş putea sta o săptămână în lift fară să mă panichez din motivul ăsta. În schimb m-aş manifesta cu siguranţă foarte urât din lipsa unui PC cu CS pe el. ( ).

A, şi nu uitaţi, din sila provocată de lenea de a îl impacheta la loc, s-ar putea să va împiedicaţi de el cateva zile, dacă sunteţi vrednici ca mine, respectiv câteva săptămâni, dacă sunteţi leneşi ca o anumită persoană a cărei nume nu-l mai spun, ca iar îmi zice “vacooooo“. Asta aşa, dacă vă bate vreun gând de încercare. ( )

Mă duc dracu’ să suflu mucii, că-s rupt ( ). Cred că n-am mai fost aşa răcit de acum o vară, când m-a mâncat pe mine în cur să dorm în cadă, că era mai răcoare. ( )

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Şi măcar de-ar fi doar atat, dar ei nu … Mi-au cam retezat şi una dintre foarte puţinele metode prin care mă mai puteam apăra. (Întrucât la mine-n cap eu-eroul iar şcoala-duşmanul, cuvântul “apăra” nu este deloc exagerat întrebuinţat. Şi nici când spun “evadat“, în loc de “plecat” sunt convins că nu-i greşit). Să revenim. Cu motivul. Treiji de mii pe absenţă. Decizie crâncenă, decizie crudă, decizie demonică, decizie luată la nivel de clasă, în cadrul şedinţei cu părinţii, unde pentru “da” s-au observat fix 26 de mâini zgubilitice fluturând la înălţime, iar pentru “nu“, atâtea mâini încat le poţi număra pe degetele unei mâini drepte a unui barbat ciung de 3 degete la braţul drept. Mama şi mama colegului de bancă, cine altcineva să nu fie de acord ?

Deja văd cum de Crăciun, cadoul din partea clasei va fi cumpărat pe banii mei, cum din banii mei se va cumpăra mobilier pentru clasă, cum din banii mei se va pune aer condiţionat, cum din banii mei se vor schimba jaluzelele alea jegoase, pline de muci, cum din banii mei se va amenaja o fântână arteziană în curtea şcolii şi cum … STOP ! Înfiorător, nu ? Aşa mi-am imaginat şi eu la început, până când mi-a picat cea mai mare fisă văzută vreodată. Roşie, cu coarne de drac şi care mi-a vorbit pe un ton calm şi plăcut: hei, o scutire pe o perioadă mulţumitoare, a ajuns la doar 5 lei. Deci p-asta am rezolvat-o.

Şi de parcă nu mi-ar fi dat destulă bătaie de cap ăştia cu şcoală-absenţe-plata lor, astăzi, în timp ce-mi ascultam mp3-urile, precum un inofensif internaut, mă trezesc cu una sub centură. Lovitură, lovitură, de unde Eve ?! Cum spuneam, o lovitură sub centură, de la Winamp. Winamp fulgerelul, îl ştiţi. Sigur pe el şi cu mult tupeu, îmi deschide un dreptunghi şi cică:

Mă, ai dracului hoţi ! Din toată lumea, în general, şi din toată România, în special, mă găsiră pe mine bun de plată. Şi ia de ghiceşte acum pe ce melodie m-au prins ! Pe draga de  ”Something in the air” a lui Bowie, că dacă se luau de mine când eram pe “trilogia căcatului” a unchiului Mărgineanu, era simplu: o ştergeam şi la revedere. Dar aşa, nu m-a lăsat inima şi-ţi dau două încercări să nimereşti numele torrentului de pe care am luat-o din nou şi am înlocuit-o cu cealaltă. Deja sunt la a doua chestie rezolvată. :>

Am o leapşa puturoasă de la Floyd. Floyd elefantul. Cică sunt dator să spun care este cea mai a dracului frică a mea. M-am gândit, m-am răzgândit, m-am apucat să scriu, am şters, m-am gândit iar şi am ajuns la concluzia că cea mai mare frică a mea în momentul de faţă şi pe termen scurt este să nu se fi mutat aia cu scutirile, de care vă vorbeam mai sus. Sau să fi ridicat preţul. Dar nu, cea mai mare frică rămâne cu mutatul, nu cu preţul. Mamă, mamă, cum era ?! Mobilier ? Jaluzele ? Aer condiţionat ? Fântână ?! Aaaaaargh !!! Tocmai am rezolvat-o pe a treia.

(apropo, azvârl leapşa mai departe la Mihaela şi Dheo, ca să nu zice lumea că nu este eu sociabilă)

Ultima n-o mai rezolv eu. De aci şi exceptia de 25%. P-asta o rezolvă Primăria (cu P mare, bineînteles), deci acum e momentul să lăsaţi totul şi să vă concentraţi atenţia aici. Şi să vă ţineţi bine, desigur.

Locuiesc în Găeşti. Oraş natal, de altfel. Mic, mic, mic, mic de tot şi plictisitor de tot. Aici nu se întâmplă foarte multe ieşite din comun, mă dar când se întâmplă, te trăzneşte, nu alta. Astfel că, în urmă cu 2-3-4 săptămâni au început să moară câinii. A ajuns ProTV-ul, chestii, nebunii, mă rog, nu asta contează. Uitaţi-va la iutubu de mai jos şi fiţi atenţi la ce zice miliţianul ăla (la minutul 1:17), când îl întreabă reporterul ce l-a pus Primăria să facă. Mare atenţie că vorbeşte codat. Tocmai de asta am să vă scriu eu în ambele variante:

1) Materialul brut :
-Aţi venit să paziţi aici ?
- Dia.
- Ce ordine vi s-au dat, ce vi s-a spus să faceţi ?
- Shă păzezc aţel câlnat zi în cazul în cale nu mai mălâncă alte animale, sa nu atingă oamelii.

2) Translatarea:
- Aţi venit să păziţi aici ?
- Da.
- Ce ordine vi s-au dat, ce vi s-a spus să faceţi ?
- Să păzesc acel cârnat şi în cazul în care nu mai mănâncă alte animale, să nu atingă oamenii.

Şi acum, analizând a doua parte, 2, 3, şi ! Ce-a facut, ma ? =))))))
L-a trimis pe speriatul ăla ca să ce ?! Să păzească bine cârnatul ? Şi în caz ca nu mai mănâncă alte animale de frica lui, să aibă grijă de copiii care merg cu botul pe jos, deplasându-se cu ajutorul limbii, să nu se atingă de el ?! Cică da. Forzza Găeşti !

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Nu, n-am abandonat, doar că îi vară, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun. Afară e lume multă la fustă scurtă, proaste grămadă, biliardul mă unge, tenisul mă întărâtă, iar când sunt pe bicicletă aproape că … brrrr, nici n-am cuvinte. Fiecare mă împacă în vreun fel, pe sistemul “văcuţa dă lăptic, găina ouşor, numai blogul nu se-ncadrează-n decor“.

Şi, cu toate astea, cam ce mai fac, aşa, în mare ? Păi, vă spun de la o margine că viaţa-i cruntă la etajul trei, pe partea cu soarele, într-o cameră de 3 pe 4, cu doi pereţi în exterior. Da mă, fără aer condiţionat, de unde la naiba, în puii mei?! Şi poate că, dacă v-aş spune că am un ventilator amărât, aţi crede că deja cer prea mult, nu ? Ei, uite-aşa se avântă cititorul de blog să-şi dea cu părerea. M-aţi aşteptat să vă spun cum, în BIOS-ul meu scrie clar că în momentul în care temperatura la nu mai ştiu ce mama naibii dracului piesă ajunge la 85 de grade Celsius, calculatorul se resetează automat, evitând astfel prăjirea ? Temperatură pe care, desigur, bătrânul meu o atingea în mai puţin de 5 minute de la start. Până am decis eu că viaţa mea e pe locul doi şi că merită pe deplin să renunţ la orice pentru el. Astfel că …

La fel de tare bănuiesc că vă interesează şi faptul că eu mi-am luat chitară. După o noapte zbuciumată la Punkz, plină de oţet şi muştar în Cola, din care sticlă de Cola, prostul aici de faţă a băut, şi după multe ore de zdrăngăneală la chitara (cu 4 coarde) a gazdei, decis-am că n-ar strica să am şi eu un obiect de gen pe acasă. După trei zile eram în Muzica, în căutare de instrument. Abia dupa achiziţionare am început eu să-mi dau seama că nu sunt născut învăţat şi că-i nevoie de muncă şi nervi. Măcar am aflat răspunsul la “De ce plâng chitarele” a lui O-Zone. Că încearcă Ucshiva să înveţe să cânte la ele, baga-ne-am picioarele, de aia plâng.

Cu tunsul v-am zis-o ? Parcă nu. După clasa a opta, perioadă în care purtam părul prins în coadă, imediat ce-am intrat în vacanţa de vară, m-am tuns. În timpul şcolii mai toţi profesorii se legau în vreun fel sau altul de părul meu, ba chiar de câteva ori am fost dus la director şi ameninţat cu exmatricularea în cazul în care nu mă voi tunde. Nu m-am tuns atunci. M-am păstrat pentru vacanţă. Şi, desigur, nici exmatriculat n-am fost.

După clasa a noua, perioadă în care aveam părul ceva mai scurt, dar, în orice caz, destul de voluminos, imediat ce-am intrat în vacanţa de vară m-am tuns. În timpul şcolii erau profii cu gura pe mine mai ceva decât în timpul clasei a opta, deşi atunci îl aveam şi mai mare. Ba chiar am rămas pe primul semestru la limba latină pe motivul ăsta. Şi eu eram bâtă la respectiva materie, dar din punctul ăsta de vedere, eram în aceeaşi situaţie jumate de clasă, numai că, din cauza părului, în momentul în care eu aveam deja un 8 (din 3 note, bineînţeles), celorlalţi colegi (dar absolut tuturor) abia li se punea prima notă pe ascultare. Cu toate astea nu m-am tuns atunci. M-am păstrat pentru vară.

De ce-am mai povestit toate astea ? Ah, da, să vă demonstrez cât de mândru sunt eu când ma iau la harţă cu profesorii şi, fireşte, pentru că nu puteam pune fară text poza următoare, care, atenţie, poate stopa copiii din crestere din momentul vizualizării.

… şi da, aşa ies eu în poze, când fac pe seriosul.

A, şi să nu uit, când am avut drum spre Himalaya, magazinul ăla cu gamă largă de articole pentru munte, în general, mi-am luat un termos de culoarea geloziei (cică !), pe care se află un mândru desen făcut cu o măiestrie ieşită din comun(ă). Mâna la ochi copiilor de pana în 18, atenţie, atenţie, 3 … 2 … 1 … un scroll mai jos şiiiiiiiiiii………

Mâine zbor la mare. Pentru 10 zile. Orice s-ar întâmpla, absolut nimic nu poate amâna plecarea. Poa’ să deraieze trenul, poa’ să se anunţe lapoviţa şi ninsoare, poa’ să recunoască Nastase că e poponar; tot plec. Am aşteptat momentul încă de când m-am întors anul trecut din Costineşti, aşa că-s tare înverşunat. Vin pe 24 sau 25, aşa că, băi ăsta, care te ştii tu cu ziua de naştere pe 24, dacă nu ajung la aniversare voiam să-ti spun că … am scăpat de dat banii pe cadou, băăăăăăă, ce credeai ? Na, na, na, na, na, na.

Articol scris din cauza lui Floyd, care a zis că dacă nu găseşte ceva nou aci, până se întoarce din Ungaria, mă barbarizează. Şi eu … de frică … scrisei, dracu’.

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

În prima zi m-am dus ca Moflea, total neinteresat de ceea ce avea să se cânte, stând mai mult printre celelalte nebunii de pe margine (drăciile alea de trăgeai pe nas, Digital Funfair, CLICK NET Screaming Van etc). Făcutărăm chiar şi o poză. Reprezentativă, de altfel. Şi daaaaa, ştiu că am ieşit cu tot capul; a fost intenţionat. Dăăăăăăă !

Era să uit şi bine că nu am uitat, totuşi, căci mare păcat aş fi făcut. Tot în cea dintâi zi, am fost să-mi spăl porcul. Aha, aha, cei de la AXE, beneficiind de fonduri şi de o intuiţie precară, au preconizat că anumite persoane se vor afişa la ilustrul festival alături de cele mai drăgălaşe animăluţe - porcii. Şi-au făcut spălătorie. Pentru ei, mânca-i-ar tata.

Cu mari eforturi şi prin muncă eroică de convingere, am reuşit să-l fac şi pe-al meu (porc) să se lase pe mainile lăptăreselor spălătoreselor. Foarte greu, căci de, ştiţi şi voi cât de tare-s certaţi ăştia cu apa. În orice caz, bine c-am făcut-o şi pe asta. 3 ani am scăpat de-o grijă.

A treia zi, am început-o direct cu Jhivago. Când am ajuns, tocmai trecea pe Spune-mi, după care a venit Simina, cântat-au Zboară, pe urma Scrisoare de departe şi aş mai putea încerca să continui, dar din teama de a nu le încurca ordinea, mă opresc. Am stat şi la Sunrise Avenue, sperând că vor cânta repede Fairytale Gone Bad, că să pot să revin imediat la treburile mele, şi ghiciţi ce : p-asta au cântat-o ultima. Am stat să ascult o oră muzica lor, cântată live, dar în stilul muci, pentru o singură melodie.

Am descoperit că-mi place Roisin Murphy, deşi am prins-o doar cu ultimele trei melodii (pişa-m-aş pe Sunrise, că din vina lor am ratat-o), iar pe final, la Nelly Furtado, i-am suflat în ceafă lui Moga şi Iuliei Vântur. Care, apropo, amândoi sunt mai mici decât la tv, iar Vântur e chiar bună.

Altceva, ce să vă mai zic ? Mi-a plăcut că mi-au dat două tricouri 100% bumbac, albe, cu B’EstFest, numai bune de jucat tenis, respectiv transpirat în ele, mi-a plăcut că mi-au dat un batic de pus pe cap cu Metropotam şi mi-a mai plăcut sistemul lor de identificare a celui ce a ieşit afară, dar a plătit bilet. Aidoma stampilei pe care ţi-o pune la discotecă, aici iţi dădeau brăţări, pe care, cică, nu le puteai da jos. Dar Floyd n-avea probleme. Le scotea ca pe elastice. Mi-a ieşit şi mie cu cea din ziua a treia.

Atât !

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.

Pe partea de unde am urcat eu, partea nordică (Ucea - Cârţişoara, zona aia) drumul este numai bun, fapt ce contează în draci dacă aveţi de gând să urcaţi mostrul ăsta cu bicicleta. Dacă în momentele în care îmi simţeam ochii aproximativ egali din punct de vedere diametral cu coaiele de taur (metaforă) sau întregul corp precum un mic pârâu, dacă atunci aveam parte de drum infect sub roţi (a se vedea Găeşti - Târgovişte, spre exemplu), nu mai avea niciun rost. Să nu uităm că s-ar fi dus pe plută şi coborârea, care a fost Dumnezeiască.

Apropo, au urcat şi câteva fete femei. Femei care m-au făcut să cred că şi fetele cu mustaţaă, barbă ori piept convex, au o şansă în viaţă. Şi anume ciclismul. Frăţioare, aveau astea nişte craci … OMFG. Ăsta-i sfat, pe bune.

Incidente ? Da. Era sa înghit găluşca fix de două ori. O dată pentru ca am vrut să tai o curbă, la urcare, şi am crezut că dacă iau bicicleta în cârcă şi urc o stâncă, scap mai repede; norocul meu fiind că în momentul în care m-am dezechilibrat, am apucat să trag tălpile în spate şi să mă arunc pe genunchi, fapt care m-a scăpat de datul de-a berbeleaca pe spate, iar a doua belea s-a întâmplat la coborâre, când, din viteză, curba fiind al dracului de strânsă, nu am mai putut să ma las îndeajuns pe o parte, încât să mă menţin pe şosea, iar frâna degeaba am pus-o, căci pe jos era fleaşcă, după ploaie, astfel încât am derapat lejer. Am avut noroc, din nou, că m-am oprit din derapat în balustrada de pe margine. Cea care mă desparţea de râpă. Semne clare că cineva încă mai vrea să trăiesc.

În rest, băieţii de treabă, am fost cu puţin peste 100, cazarea, în Cârţişoara, 700 de mii pe noapte, 4 persoane în cameră, beneficiind de condiţii mai mult decât decente. No gata cu palăvrageala; câteva poze, iar de mâine reluam cu posturile în genul în care v-am obişnuit. Bineînţeles, mâine dacă mai apuc, înainte să plec la B’EstFest. Daca nu, vedem noi.

©2007-2008 ucshiva`s blog. Toate drepturile rezervate.