ucshiva`s blog

Acum o săptămână, dar eh, ăsta-i unul din detaliile alea infime. ( )

Totul a început dur. Adicătelea înainte de plecare m-am dus frumos la ghişeul de bilete pentru tren (nb: când eşti cu cercetaşii iei bilet,  nu te duci cu naşu’, că pici de porc), prezentându-mă cu un carnet de elev, cu care am mers de mai multe ori, despre care ştiam că este vizat şi care carnet era al altuia, bineînţeles. Numai că, peste câteva secunde aveam să aud : “carnetul trebuie reştampilat pe anul curent“, vorbe care s-au soldat cu negru în faţa ochilor (mei ). Asta nu putea să însemne decât un singur lucru: după ce că nu am mers cu naşul, acum trebuia să mai plătesc şi biletul întreg. Mă gândeam să renunţ şi să mă întorc acasă, dar până la urma, cu durere în suflet am mai scos 30 de mii şi am plătit biletul întreg.

Ajuns la destinaţie, după ceremonia de deschidere am participat la nişte jocuri care, deşi cereau zbenguială şi erau oarecum agresive, nu mi-au afectat în vreun fel mergătoarele (aka încălţămintea) şi nişte dansuri care, pe cât păreau de finuţe, pe atât de albuţi (din negruţi) mi-au făcut adidaşii.

Pe urmă au venit nişte şmecheraşi dintr-ăştia de la capitală care ne-au învăţat cum se face un stencil, de la care am reţinut doar că dacă mâzgăleşti Casa Poporului faci direct puşcărie şi că pentru un vagon de metrou, amenda e relativ mică. Au făcut şi nişte demonstraţii pe carton, dintre care am pozat două şi am întins-o la magazin, că se mânca maţ pe maţ ( ).

Între timp s-au afişat şi listele cu membri fiecărei patrule şi cu ora la care aveau să plece pe traseu ziua următoare. Dau din coate, îmi fac loc prin mulţimea din faţa panoului, ajung în prima linie şi … mă numescIVAŞCU (ANDREI) VIOREL. Adică primul, din prima patrulă, de pe prima foaie. Adică sunt cu ăia care pleacă primii. Adică ăia care dorm cel mai puţin. Adică încă o dovadă ca numai mie mi se întâmplă. A se vedea:

Situaţia mi-era clară: într-o sală de sport, unde stau în saci de dormit mai mult de 100 de persoane, una mai panaramă ca alta; chiar n-ai cum să te culci prea devreme. M-am conformat, deci. Am aşteptat să se dea stingerea, am scos pistolul cu apă pregătit de acasă şi am început. Tzuşti! Tzuşti ! Imaginaţi-vă doar cat am putut să râd când mi-am udat o colega de patrulă, Lili (care cică-mi citeşte blogul ), după care ea s-a uitat în sus şi, stergandu-şi cu mâinile stropii de pe faţă, a zis că pe locul ei plouă ( ). Uite, din nou mă oftic că nu pot sa fac mare lucru prin cuvinte, să vă fac şi pe voi să râdeţi cu lacrimi şi să simţiţi că vă plesneşte stomacul. ( ).

A doua zi, după ce m-am umflat de somn de la 5 la 7 (când s-a dat trezirea cu goarna, aşa, ca să ştiţi ), am plecat pe traseu primii, conform programului, la 8. Ca să povestesc ce-am făcut 10 ore, cât a durat traseul, ar trebui să mai stau 2-3 ore şi să scriu continuu. Dar mi-e silă. Vă zic în mare. A fost orientare după hartă, orientare după busolă, recunoaşterea diferitelor plante de la Gradina Botanică, recunoaşterea şi refacerea unor noduri, completarea unei poveşti în care noi eram nişte personaje din viitor şi multe alte ghiduşii dintr-astea. Ca punctaj, n-am obţinut decât locul 9, dar în condiţiile în care eu, rupt fiind, n-am făcut decât să dau din picioare şi să car rucsacul cu haine, mâncare + nişte foi, nu mă vait.

Când ne-am întors, alta-n curu’ babii. Urma proba de Karaoke, unde fiecare patrulă trebuia să cânte 3 melodii, la alegere. Prima dată am încercat să mă prefac că mi-e rău şi m-am băgat în sacul de dormit, dar canci. M-a târât Lala, o altă colegă de patrulă, de lângă poartă, până în centru sălii de sport, cu tot cu sacul de dormit. Am zbunghit-o eu până la urmă în curtea şcolii, şi stând pe o bancă la întuneric nu m-au mai gasit şi au cântat şi fară. ( )

A treia zi a fost aia cu întorsul acasă; n-o mai povestesc.
Vă spun decât că m-am întors cu naşul ! ( )