ucshiva`s blog

Chiar dacă nu m-am omorât, simpla-mi prezenţă în cadrul acestuia a reprezentat doza zilnică de stres, chiar şi 5 zile pe săptămână, uneori. Clasa a noua. În afară de corigenţa pe semestrul întâi, cu 4, la limba latină, care, să fiu sincer, m-a cam speriat, multe nu-mi mai amintesc. Am urât din toţi rărunchii clasa asta, ajungând de multe ori în stadiul de a aştepta ziua de vineri ca pe vacanţa de vară. Iar această ură s-a manifestat, într-un fel, şi în catalog, reuşind o performanţă de care nu credeam ca voi fi vreodată în stare - 110 absenţe cumulate în cele doua semestre. 67 cu 43.

Profesorii ? Jigodii, într-o foarte mare parte.
Elevii ? Mă consider diferit faţă de majoritatea, fapt care mă face să mă simt mândru. Şi nu, nu la notele mele, mai mici decât ale lor, mă refeream. Şi nici diferenţa aia pe care şi-o însuşesc toţi la pubertate nu e.

Iniţial, voiam să sar din schemă postul ăsta legat de primul an de liceu, întrucât puteam vorbi despre alte lucruri, cu mult mai interesante, cum ar fi peretele meu din dormitor, cel opus ferestrei, care devine uşor-uşor un fel de poligon de tragere, unde nu se trage ci se omoară ţânţari cu palma, astfel fiecare cadavru creând o nouă mânjitură ce dă clasă ultimului zugrav care mi-a călcat pragul reşedinţei, dar am zis că dacă tot am câteva poze reprezentative, ar fi păcat sa dau cu piciorul. Spre exemplu :

O frumoasă oră dintr-o zi a iernii lui 2007, când, spre deliciul meu şi privirile îngrozite ale celor din jur, m-am scobit, cu stil, timp de 50 de minute, în buric. Momente în care sufletu-mi parcă a reuşit să spargă barierele clasei şi să se ducă undeva departe, într-o plină zonă de câmpie, unde se jucau mai mulţi copii de-a baba-oarba. Tot filmul mi s-a tăiat, bineînţeles, când vrăjitoarea cea rea a rostit incantaţia, după cum urmează : “Ivaşcu, ia adu tu caietul la catedră”.

Sau:

Ultimul set de pe al doilea semestru. Îmi pare sincer rău că scutirile sa dau la maxim două săptămâni după absentare, căci tare mi-aş fi dorit să am şi eu o poză, de colecţie aşa, cu tot ce-am dat în decursul anului.

Sau:

Elev de servici. Mă rog, asta este doar un ecuson de rezervă, cel original, între noi fie vorba, l-am pitit în baie, pentru a mă putea folosi numai eu de el, ori de câte ori chiuleam de la vreo oră şi doream să am o asigurare în faţa balaurilor ce mai mişunau din când în când pe coridoare. Dar chiar şi aşa, ELEV DE SERVICI ?! Poate că nu am menţionat vreodată asta, dar liceul în care învăţ se bate an de an cu încă 2, din alt oras, pentru supremaţia pe raza judeţului. Şi totuşi avem ELEV DE SERVICI.

Sau:

O poză ce mă surprinde într-un moment de maxima concentrare psihică, ce avea să prevestească o rafală măiastră de cuvinte, rostite artistic şi cu intonaţie : “Hai bă Ghinea, în pula mea, acasă, că nu mai pot ! Da mă, ziceţi-le la profesori că ne-a durut capul. Salut !”. Iar ea e Mădălina, apropo. Şi, de fapt, la origini, e brunetă. Nu mai aveţi cuvinte pentru o eventuală critică, ştiu !