ucshiva`s blog

Pe timp de ploaie torenţială, când drumul tău, în calitate de băiat, se intersectează frontal cu drumul ei, în calitate de fată, sub streaşina unei clădiri unde picăturile ce curg demenţial nu pot ajunge, însă nu este destul loc pentru a trece unul pe langa altul, nu este normal ca ea sa o ia prin ploaie ?

Sau să fi fost nesimţit că, în momentul intersectării m-am oprit, m-am uitat calm şi cu o blândeţe ieşită din comun, aşteptând, desigur, ca ea să ia o decizie corectă ? Mnu … nu cred. Şi până la urma, ţinând cont de faptul că nu am făcut ultimele două ore şi mă îndreptam cu rapiditate spre biliard, aveam prioritate !

Aţi observat că la întrebarea ~ce faci, mă~, ce ţi se adresează pe strada, nu pe messenger, poţi răspunde tot mai des şi mai lejer cu ~băga-mi-aş pula-n mă-ta~, fară ca această mişcare, aparent riscantă, să aibă vreun fel de consecinţă ? Adică mie mi se pare că a devenit doar o formă de salut, de la care cel ce se adresează, nu aşteaptă un răspuns şi, implicit, nu este atent la ceea ce urmează să zici.

Mă rog, la început testaţi asta rostind mai încet cuvintele magice, întrucât nu pot şti cu certitudine în ce fel de cercuri vă învârtiţi voi, deşi nu cred ca asta contează prea mult.

Realizez că, pe partea de comunicare scrisă, exprimarea unei dorinţe sau aplicarea unei înjurături, după cum îi ziceţi voi,  într-un mod corect din punct de vedere gramatical, de genul ~băga-mi-aş pula-n mă-ta~ nu poate fi adresată decât de către o persoană cu cap. Număraţi doar numărul de cratime din dorinţa (sau răspunsul, depinde cum o primiţi) de mai sus, iar apoi faceţi legătura cu alternativele atât de des folosite, precum “măta”, “dute”, “mancamiai”, “băgamiaşi” etc.

Este că de acum înainte, pentru tot restul vieţii, în momentul în care veţi primi o înjurătura scrisă perfect corect, nu vă veţi mai grabi cu ~analfabet, prost, cretin, incult~ ? Îmi veţi multumi voi cândva … tot aici o să mă găsiţi.