Fix modelul astă. 12 mil cu tot cu bidon şi pompă şmecheră (arată atmosfere, mwhahaha !).
Am trecut prin multe ca să iau jucaria asta. Culcat la 2 (AM !), trezit la 6 (tot AM !), plecat la 7 la Bucureşti, frecat menta prin Carrefour & METRO, pâna la 11, când deschis băieţii la Trek, mers, ales bicicleta, aşteptat montat bicicleta, mers la maşina cu care venit. Pula. Nu încăput. De nicio culoare. Înjurat morţi, cruci, biserici, hristoşi, decis rămân cu încă un prieten aşteptat la tren.
Luat frumos la pas din Unirii, pâna în Basarab, uitat program tren, 2 ore aşteptat în gară, venit tren, urcat în el, stat 10 minute, după care întâmplător şi cu foarte mult bulan aflat că tren este greşit. Coborât fuga, fuga, dus la “relaţii cu clienţii”, aflat că următorul tren este peste 4 ore. Pula. Înjurat morţi, cruci, biserici, hristoşi, din nou.
Mers staţie Isuzu, aşteptat la el, rugat la şofer să lase la noi să urcăm cu bicicleta, fuga, fuga, la portbagaj, deschis la el şi pula. Nu încăpea. Rugat la şofer aşteptat la noi 2 minute pentru demontat bicicleta, şofer de treaba acceptat, noi demontat, după care urcat.
Ajuns acasă, coborât, luat bicicleta, montat la loc, roata de faţă nu vrut centrat. Mers acasă la prieten, luat imbus, demontat din nou, montat din nou. Gata.
Greu frăţie, greu mai fost …
Etichete : strict
Aprilie 5, 2008



4 comentarii
ahhh … BV ma!
Sa zici cand vrem sa facem o tura, sa iti demonstrez ca pot zbura pe Pegasul meu.
Cu pegasul? =))
@Prostu’ : DUR !