ucshiva`s blog

În ultima zi, pe 1 decembrie, mai exact, am plecat entuziaşti la paradă, hotărâţi să căscăm gura la tancuri şi să întindem deştele arătătoare (aşa le zice celor din mijloc, nu ?!) spre grupurile de câte 3 avioane care urmau să zboare unul lângă altul (mare, mare, mare inginerie). Îniţial şi din punct de vedere teoretic, pe cuvânt că aşa am vrut să facem, însă practic am ajuns cu jumătate de ora mai târziu şi, nu ştiu exact, dar pot presupune că în jumătatea aia de oră au fost prezentate de la ultimele modele de tancuri, spre primele, astfel că noi am prins uluitoarele modele rezistente la vânt, iar în zilele bune, chiar şi la curbe, după cum urmează:

şi da, sunt înhămaţi 2 cai frumoşi

În a doua parte a zilei am mers *în şanţuri, unde am format un mare 90 uman, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de când, datorită faptului că nu existau jocuri gen Triburile, şmecheraşii momentului se jucau de-a formatul statelor pe viu. Ne-am văzut pe Antena 3 şi pe încă un post (geeee, să moare duşmanii de invidii), însă pare-se că n-a fost nimeni vrednic să facă o captură.

*În şanţuri = jos în Cetate, pana mea, nici eu nu ştiu să explic prea bine, că nu-s din Alba Iulia, dar imaginaţi-vă cum m-am simţit în momentul în care, în cadrul atelierului Salva Scout,  am auzit la unul din organizatori : “în câteva momente vom coborî în şanţuri pentru a face practică”

Avem doar o poză, în consecinţă:

[nu (va mai) urma…]

… am luat-o la pas (că eram odihniti dupa alea 8 minute de stat jos, n-avea rost să luăm taxiul) până la liceul “Horia Cloşca şi Crişan“, unde aveam să fim (de)ţinuţi pentru următoarele 3 zile. Nu ne învăţăm bine cu mirosul bocancilor a 400 de cercetaşi de prin toată ţara (arome diferite, deci), că trebuie să mergem să extragem bilete cu *atelierele la care vom participa ziua următoare.

*ateliere - (cum le-am înţeles eu) - tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin cercetăşeşti. explic, pentru că înainte de a mă înscrie la cercetaşi şi eu mă gândeam la truse de traforaj în momentul în care auzeam cuvântul ăsta pe la alţii.

Reluăm. Eu am extras Salva Scout, Cadre, Secretele Poiului & PAC-PAC. Habar n-aveam ce va trebui să fac la astea, dar îmi placea ideea că n-am nimerit la Dansuri, ori la Mari Români. Şi, deopotrivă, îmi plăcea să râd de aştia care-au avut parte de aşa ceva. Nu de alta, dar dansatul în bocanci e puţin mai complicat decât cel normal, la care nu mă pricep deloc. Şi la Mari Români… în condiţiile în care eu trebuie să dau search pe Google ca să văd în ce perioadă a trăit Ştefan cel Mare… deci nu.

Salva Scout.
Într-o dimineaţă ce ar fi putut fi comparată foarte uşor cu o dimineaţă la Polul N, ne-a dus într-o pustietate, să ne înveţe tehnici de alpinism. Cu carabine (nu arma ), cu urcătoare, cu blocatoare, cu coborâtoare, cu toate sculele din domeniu. Nu vă mai povestesc cum am rămas blocat la 6-7 metri înălţime şi cum nu m-am deblocat până n-a urcat stafful după mine, că-i de porc.

Cadre.
Ne-au învăţat cum să facem mici animaţii din poze, folosindu-ne de plastelină. Şiţi voi… faci forme de oameni, copaci, draci, laci, din plastelină, după care faci o poză, mişti puţin forma de plastelină (nu, nu copacul), mai faci o poză, mai mişti puţin (la fel, nu copacul ) şi tot aşa, iar când vei pune pozele să se deruleze la 0.5 secunde, va da senzaţia de mişcare. poză

Secretele Poiului.
Îi ştiţi pe aia de fac acrobaţii cu focul ? Nu aia de bagă gaz în gură; ceilalţi. Ăia de au nişte sfori/lanţuri şi fac scheme cu focul. Eh, ceva de genul ăsta au învăţat colegii mei de echipă la atelierul ăsta. Eu doar mi-am dat cu ele-n cap. :-|

Pac-Pac.
Am fost duşi într-o pădure la marginea oraşului, ni s-au dat câteva ţevi (sau tuburi, cum le ziceau ei ), câte un teanc de hârtii, ochelari de protecţie, la una dintre echipe veste din alea de miliţian, ca să ne deosebim între noi şi hai să ne jucam cu gornete. Fiecare rundă se împărţea în două bucaţi: dacă în prima jumătate tot mai dădeai cu gornete după adversari, în a doua trebuia să mergi cu mâinile în faţa, asta pentru a evita impactul cap-copac, după ce, în prealabil, ochelarii se abureau în aşa hal de aveai impresia că te uiţi prin geam mat. poză & poză.

[va (mai) urma…]

Da mă, m-am întors şi de la Alba Iulia viu, nearestat şi nebătut ( ). Am frecat menta până acum c-am stat la mila ăstora care-au avut aparate foto şi, în consecinţă, au făcut poze (dohh). Mai departe ştiţi procedura. O luăm (NU în sensul ăla) aşa, uşurel, pe zile.

Prima a fost cu drumul. Drum care a fost parcurs în totalitate cu trenul. Am schimbat în total 3 trenuri; 2 accelerate şi un personal, după cum urmează:

1. Găeşti - Bucureşti Nord. 07:55 - 08:57 (adică 1 oră şi 2 minute)
2. Bucureşti Nord - Vinţu de Jos. 09:42 - 17:35 (adică 8 ore şi 33 minute)
3. Vinţu de Jos - Alba Iulia. 19:14 - 19:22 (adică 8 minute)

Eh, acum folsindu-vă puterile paranormale, pe care sunt ferm convins că toţi le deţineţi (mai puţin Floyd, care nu e bun la nimic), ghiciţi la care dintre cele 3 rute nu am mai prins noi bilete cu locuri. Foarte bine ! Perfect corect ! Toţi în afară de Floyd, aţi ghicit ! Acum să-i arătăm şi lui :

Vedeţi voi zona aia marcată cu roşu (culoare ce coincide cu cea a sângelui, întâmplător), care zona marcată cu roşu este indicată de o săgeată verde (culoare ce coincide cu verdeaţa de pe mormânt, întâmplător) ? Eh, fix acolo trebuia să scrie numarul locului pe care voi sta, voi dormi, voi întreţine relaţii sexuale cu minore sau voi face orice vreau eu (deşi nu cred că se mai gândeşte cineva la altceva, după partea cu minorele), timp de 8 ore jumate !!! Dar nuuu, pe biletele noastre erau două bare. O linie întreruptă. O drăcovenie de simbol ce avea să prevestească ce va urma. Adică:

> 8 ore jumate de stat pe coridor (sau cum morţii lui îi zice). locul statului a fost acelaşi, poziţiile se mai schimbau din când în când: în cur, pe rucsac, rezemat de uşi, lipit cu tot corpul de geam în momentul în care trecea o persoană, urcat pe caloriferul trenului şi lipit cu capul de tavan în momentul în care trecea o persoană, de data asta cu bagaje etc

> 8 ore jumate de stat pe coridor cu ochii ca pe butelie pe compartimentele din care mai ieşea câte cineva. şi când se întâmpla, fuga, fuga, să stau şi eu jos. nu treceau 5 minute, că venea altul:
- ma scuzaţi, aveţi bilet pe locul ăsta ?
- nu…
- păi şi atunci ?
- bine mă, plec, baga-mi-aş pula-n familia mă-tii şi în soru-ta şi în tot neamul tău

Şi, mă rog, astea toate s-au repetat timp de 8 ore jumate. Până în momentul în care am ajuns în, deja vestitul, Vinţu de Jos, de unde am luat tren spre Alba Iulia. Tren pe care aveam bilet cu locuri, chiar. Şi am stat jos. Şi am stat. Şi am stat. Am stat de m-am plictisit timp de 8 minute, cât a făcut el pâna în Alba. ( )

Odata ajunsi aici…
(va urma…)