ucshiva`s blog

M-am gândit toată ziua ce cânt să propun pentru campania electorală ce se desfăşoară foarte mândră în oraşul în care nici *Apocalipsa* nu vine, vorba lui Arhi. Tot acest proces extrem de complicat de gândire s-a extins inclusiv peste timpul minunatei teze la limba şi literatura română, unde activitatea mea în ceea ce constă rezolvarea respectivilor itemi a fost de o perioadă impecabil de scurtă.

Mi-am scormonit calculatorul până în cel mai adânc fişier din nemiloasa şi nemarginita arie a folderului “stuff music”, iar de fiecare dată când aveam impresia că am găsit ceea ce,  prin scurgeri de lacrimi şi sudoare am căutat, mereu se întâmpla să cuget că, totuşi, nu se pretează la ceea ce vreau eu pentru o campanie electorală ca la carte. Fie mesajul transmis nu era acela pe care îl doream eu, fie *beat*-ul nu era potrivit, fie *flow*-ul era mult prea lent. Însă ! Continuând să caut ceea ce poate cei mai mulţi dintre voi nu-mi dadeau nicio şansă în a-l găsi, după lupte seculare, am reuşit !

Un sound perfect, ce-i va scoate din calvar chiar şi pe cei mai chinuiţi oameni de pe Terra. Un sound al cărui mesaj este cu mult peste limita de percepere a multora. Un sound perfect, pentru o Românie perfectă.

O mică întrebare mai am. Sorocul de viaţă al unei *muşte* în ce este exprimat ? Zile ? Săptămâni ? Luni ? Nicidecum să nu vă gândiţi că ma interesează pentru orişice materie şcolară; doar că am una în camera de minimum trei zile şi este al dracului de nemiloasă pe timp de noapte, când e somnul mai dulce, iar ea începe.

Bâââââââzzzz ! Bââââââââââzzzz ! Bâââââââââzzz, futu-ţi morţii mă-tii, bââââââzzzzz !
Deci, cât mai ţine ? Specific din start faptul că nu-i dau nici de mâncat nici de băut.

De fapt e cam mult spus - bizarerii. Mai degrabă simple chestii casnice, care după ce încep să nu mai funcţioneze la standarde normale, sunt lăsate aşa până ajung în stare critică. În a le repara, eu ma exclud din start; am şcoală, învăţ de dimineaţa până seara târziu, abia că mai am timp să dorm.

De vreo săptămână, robinetul de apă rece din bucătărie s-o futut a început să întâmpine dificultăţi tehnice  în a face mişcarea aia de-a dreptul magică, pe care numai el o ştia, şi anume - să oprească apa din a mai curge. Dificultăti neglijabile în faza incipientă, devenite sporite azi. Adică de la pic—pic—pic, a schimbat macazul pe picpicpicpicpicicpccipcpoc. Nu mă deranjează extrem de tare faptul în sine, întrucat drumurile mele la această vastă încăpere, pe numele ei *bucătărie*, sunt foarte rare, micul dejul, pranzul şi cina servindu-se negreşit într-o altă cameră, special amenajată şi propice unor astfel de activităţi - dormitorul.

Însă gluma pare a se îngroşa. După ce ieri am avut diferite suspiciuni legate de faptul că am auzit un *pic* la baie, astăzi mi s-a confirmat. A început şi acolo. Iar pe timp de întuneric şi linişte, se aude până la mine. Sufăr de un pic-pic, asemeni celui din clipului lui Tiersen. Şi sunt perfect sigur că până nu va începe să curga şuvoaie, astfel încât să învârtă nebuneşte, într-un ritm alert, rotiţele alea ce dau din încheieturi doar pe bani, n-o să repare nimeni nimic.

Iar vremea de afară pare să ţină cu robinetele mele, amplificandu-mi astfel această stare ciudată provocată de *picăturile ucigaşe*. Este o adevărată conspiraţie aici, vă spun.

Wedding Crashers [2005]

Idee simpatică pentru o comedie. Doi tineri, parteneri de afaceri, au pe perioada primavară-vară un hobby comun, puţin mai ciudat - spargerea nunţilor. Nu spargere din aceea cu arme, tunuri, ak-47, bâte, grenade, polonice, tigăi, lacrimogene, săbii, arcuri cu săgeţi, suliţe, cuţite şi steluţe de samurai. Ei doar merg la absolut orice nuntă prind şi, pentru a se putea distra în voie, se recomandă drept o rudă mai îndepărtată, având de fiecare dată scopul central de a agăţa, folosind-se mereu de aceleaşi replici care duc la umezirea ţintei.

După multă distracţie, treaba se complică la o nuntă, când, după ce Jeremy Grey (Vince Vaughn) agaţă o *virgină*, asta din urma se îndrăgosteşte tun de el şi-l cere. De soţ. Astfel cei doi spărgători de nunţi ajung la reşedinţa unui jmecher (tatăl *virginei*). Aici se îndrăgosteşte cu adevărat şi ce-l de-al doilea spărgător de nunţi, aka John Beckwith (Owen Wilson). De logodnica ABSOLUT SUPERBĂ, VĂ SPUN LA FINAL CINE E, unuia, al cărui tată deţine jumătate din ţară şi care va urma să stea jumătate din restul filmului în baie, datorită iscusinţei rivalului sau de a-i introduce laxative în pahar, la masa, în timp ce toţi spuneau rugăciunea. Cu ochii închişi.

După mai multe cadre de rivalitate clară între cei doi, când spărgătorul nostru părea că nu mai are nicio şansă, acesta totuşi câştigă. Premiul fiind superba Claire Cleary (RACHEL MCADAMS).

[imdb] & [trailer]

He Was a Quiet Man [2007]

Era mai uşor în trecut. Un bărbat ştia ce însemnă să fii un bărbat.Te ridicai împotriva lucrurilor greşite. Aveai dreptul să faci asta, era de aşteptat să faci asta. Felul în care trăiai, antrenamentul pe care îl făceai, te pregătea pentru confruntările inevitabile, cele care se puteau termina cu mutilări sau chiar cu moartea.

Apoi ceva s-a întâmplat. Am promovat legile şi decenţa. Avocaţii au devenit pastorii noştri şi ce era odată destul de uşor de înţeles, a devenit încâlcit datorită birocraţiei, a ceea ce spunem că este civilizat. Un om nu se mai poate ridica împotriva nedreptăţilor din jurul său. Trebuie să se duca la judecători şi avocaţi şi să se târască pe mulţi km de panglică roşie. Femeile au cerut egalitate şi au primit-o. Nu prin obţinerea a ceea ce avea bărbatul ci prin castrarea acestuia. În numele ordinii nu îmi pasă de ce spuneţi, ăsta nu este progres, nu este evoluţie. Este o boală şi este nevoie de cineva care să înţeleagă care este miza. De cineva care se poate ridica asemeni unui bărbat adevărat şi să ia măsuri împotriva nedreptăţii din lumea asta.

Cam aşa începe filmul. Film ce are un mesaj mai înalt, legat de involuţia din punctul de vedere prezentat mai sus. Pe alocuri, doar dragostea pare că mai poate salva, dar în film eşuează şi aceasta.

[imdb] & [trailer]

The Last Samurai [2003]

Un film ce seamană izbitor de tare pe alocuri cu 300 şi ţinând cont de faptul că The Last Samuray a fost un film de succes al anilor 2003-2004, este foarte posibil ca anumite scene din 300 să fie puţin inspirate.

Toată istoria filmului nu mi-o mai amintesc foarte detaliat, întrucât l-am vazut la Punkz, unde mai tare mă preocupau chips-urile, floricelele şi substanţa neagră. Oricum, filmul este bun pentru categoria asta de filme - cu lupte, istorie, culturi.

[imdb] & [trailer]

Într-o societate păgână, diferite neveste şi-o iau în mufă de la diferiţi burtoşi zilnic şi regulat, adică de dimineaţă, la prânz, seara şi între mese, indiferent că ele-s grase ori nu, borţoase ori nu, enervante ori nu, însă întotdeauna cu spirit justiţiar.

Astfel că nu ratează nicio ocazie de a ieşi în stradă, chiar şi în rochii de mireasă, şi de a-şi da drumul în a ţipa, pe cât de tare posibil, în speranţa că altcineva le va ajuta să scape din această năpastă. Desigur că totul nu va duce decât la o pereche în plus de picioare-n cap şi la amuzamentul celor din trafic, pietonilor, celor ce ies la balcoane, haideţi ca ştiţi cu toţii cum se strânge lumea.

Desigur că ar putea da în judecată. Desigur că ar putea folosi o tigaie, în timp ce adversarul doarme. Desigur că ar putea divorţa / pleca de acasă. Desigur că ar putea face o sumedenie de lucruri care le-ar scăpa de mâna aia grea, de fost lăbar profesionist, a burtosului, dar nu. Căci el are suflet bun, dar băutura l-a stricat. Căci încă îl mai iubeşte. Căci îi leagă un copil. Căci nu poate şi munci şi avea grijă de copil, după o eventuală separare.

În Mara, a zis Sadoveanu o vorbă mare, jucată în picioare intens în societatea de astăzi. Singura datorie a omului e să nu fie prost. Şi n-am spus-o pentru a-i ataca în vreun fel pe bătauşi. Nevestele ce stau de bunăvoie nu sunt cu nimic mai presus, din punctul ăsta de vedere.

Apropo, materialul brut.

Pura întâmplare (sau nu !), face ca liceul meu sa se afle la stradă. Stradă care are pe cealaltă parte a ei, după cum urmeaza : *discotecă înăuntru, *la câţiva metri încă o discotecă - afară de data asta, *restaurant, *piscină. Toate deţinute de un bărbos, Dan Numaiştiucum Iacobuţă, pe numele său de buletin şi de băiat mare. Persoană respectabilă, candidat la funcţia de primar al Găeştiului, din partea PSD, care l-a adus astăzi pe Năstase să promită câteceva poporului. Discursuri ţinute, bineînţeles, cu materie decibelică în spate, aka staţii de amplificare, boxe şi microfoane. Să se audă peste mări şi ţări.

Şi, bineînţeles, peste şosea. Unde anumite persoane mai fac şi treburi serioase, precum trasul de pleoape, într-o umilă oră de limba latină. Bineînţeles că s-a încercat o izolare fonică, prin închiderea termopanelor, dar fără sorţi de izbândă. Mahsdgjad. Voaskmd. Laskld1231==. Fluiericiul lui Năstase doboară orice barieră. Cam o oră.

După care plebeii s-au aşezat ostăşeşte la rând. De fapt un model mai aparte de rând, dacă mă înţelegeţi. Specific pomenii electorale. Rând în formă de elipsa, plin pe dinăuntru, cu o concentraţie mai mare spre nucleu şi substanţă mai rarefiată către margini. Dea buey, bineînţeles că de micul şi berea moka, pe ritmuri latino în fundal, vorbesc. Acel mic rumen, bine pregătit, al cărui miros se înalţă, şi se înalţă, şi se înalţă, cam pana la etajul 1, după care, printr-o tragică virare de 90 de grade, se prelinge uşor printe tocurile geamurilor liceului, provocând în cavitatea bucală a unor elevi năpraznic de flămânzi, cantităţi impresionante de “apă-n gură”.

Şi când te gândeşti că totul a culminat cu urcarea pe scenă a păsăricii intitulate Anamaria Ferenţ, începi să-ţi dai seama în ce mod, extrem de crud, li se taie liceenilor pofta de “ai carte, ai parte”.